"Am invatat un dans la gradinita. Dar melodia e cam comutativa, asa: Mama are fata mare, fata mare are mama..."
Se poate: si cantecele pot fi comutative!
"Ti-am facut un martisor la gradinita. Sunt sigur ca o sa-ti placa. Numai sa nu-l porti, ca se cam ia culoarea!"
Bunele intentii scuza chestiile mai putin reusite.
Cu cantece comutative si martisoare pictate cu acuarela ce se curata, dar si cu suflet ce se pastreaza, vine pentru mine primavara. La fel de frumos sa vina si pentru voi!
Friday, February 27, 2009
Monday, February 2, 2009
Neputinta de a scrie, putinta de a rade.
Acelasi refren, aceeasi placa pe care deja nu o mai neg: criza, somaj, concedieri si ceea ce ramane dupa, despresie pre/post/in criza.
Ce mai poti scrie acum? Citesc ziarele si deja redundanta a devenit agasanta. Ce articole, ce posturi pe blog, ce stiri? Aceleasi, cu concedieri, profituri scazand, oameni care-si pierd painea si altele la fel? Ce folos au? Despre ce altceva poti vorbi? Cum poti explica unui om, care a ramas fara job si are rate la banca, faptul ca fericirea sta in lucruri simple? Desi sta... Cum ii poti spune ca in aceste situatii are nevoie de putere si intelepciunea de avedea oportunitati? Desi are...
In aceste momente ma omoara neputinta. Neputinta de a privi lucrurile cu optimism, neputinta de a ma adapta unor conditii pe care inca nu le simt, neputinta de a scrie despre asta. Din fericire, neputinta aceasta este dublata de o putinta dubla data de familie, de apropierea copilului si de umorul sau perpetuu. Daca totusi in decembrie va trebui sa explic cum e cu criza globala si Mos Craciun?
Recapatandu-mi (totusi) tonul optimist imi voi expune, in vazul tuturor, optiunile profesionale, indrumad pe cei in depresie sa faca la fel:
1. Sigur ca in criza vor ramane oameni extraordinari de bogati, care au copii. Calificarea si experienta ma recomanda ca pe o bona excelenta.
2. Gatesc binisor. As putea fi bucatareasa la o cantina ceva.
3. Am un petec de pamant. Nu spui ce, dar niste plante anume vor avea mare cautare.
4. Pot avea grija de batrani. Intotdeauna am avut trecere la cei in varsta.
5. Pot scrie romane nerecomandabile celor cu dinti sensibili datorita continutului mare de zahar. Fuga de realitate va creste consumul de telenovele si chestii adiacente. As putea face chiar un blog de tipul asta...
Hei, sunt chiar calificata sa trec de criza asta!
Ce mai poti scrie acum? Citesc ziarele si deja redundanta a devenit agasanta. Ce articole, ce posturi pe blog, ce stiri? Aceleasi, cu concedieri, profituri scazand, oameni care-si pierd painea si altele la fel? Ce folos au? Despre ce altceva poti vorbi? Cum poti explica unui om, care a ramas fara job si are rate la banca, faptul ca fericirea sta in lucruri simple? Desi sta... Cum ii poti spune ca in aceste situatii are nevoie de putere si intelepciunea de avedea oportunitati? Desi are...
In aceste momente ma omoara neputinta. Neputinta de a privi lucrurile cu optimism, neputinta de a ma adapta unor conditii pe care inca nu le simt, neputinta de a scrie despre asta. Din fericire, neputinta aceasta este dublata de o putinta dubla data de familie, de apropierea copilului si de umorul sau perpetuu. Daca totusi in decembrie va trebui sa explic cum e cu criza globala si Mos Craciun?
Recapatandu-mi (totusi) tonul optimist imi voi expune, in vazul tuturor, optiunile profesionale, indrumad pe cei in depresie sa faca la fel:
1. Sigur ca in criza vor ramane oameni extraordinari de bogati, care au copii. Calificarea si experienta ma recomanda ca pe o bona excelenta.
2. Gatesc binisor. As putea fi bucatareasa la o cantina ceva.
3. Am un petec de pamant. Nu spui ce, dar niste plante anume vor avea mare cautare.
4. Pot avea grija de batrani. Intotdeauna am avut trecere la cei in varsta.
5. Pot scrie romane nerecomandabile celor cu dinti sensibili datorita continutului mare de zahar. Fuga de realitate va creste consumul de telenovele si chestii adiacente. As putea face chiar un blog de tipul asta...
Hei, sunt chiar calificata sa trec de criza asta!
Subscribe to:
Posts (Atom)
About Me
- Valentina Neacsu
- Ma impart intre zona de HR in care profesez (nu consider ca in Romania este inca o industrie) si intre viata mea personala fascinant de banala. Gasiti aici coordonatele fascinantei banalitati; coordonatele vietii profesionale sunt localizate altundeva.