Recitesc "Panza de paianjen" a Cellei Serghi. O carte pe care am adorat-o in adolescenta si pe care mi-o aminteam... altfel.
Rareori am senzatia ca imbatranesc. Copilul mi-l vad zilnic si chiar daca tot creste ritmul nu ma inspaimanta, la fustele scurte inca nu simt nevoia sa renunt, insa atunci cand vad oameni cu care nu m-am mai vazut de mult si vad schimbari fantastice in viata lor, ma cam apuca fiorul. Asa si s-a intamplat si acum, recitind o carte pe care n-am mai deschis-o de cand eram idealista si vedeam viata in tonuri de roz.
Atunci ma fascinau relatiile Dianei Slavu si modul in care reusea sa, prin felul ei de a fi, sa distraga atentia de la numeroasele-i neajunsuri. Ma fascina rochia cu pisici, costumele lui Michi care uneori contrastau cu personalitatea sa greoaie, sarutul unic dat de Alex in cort, la mare, pe o furtuna teribila.
Acum ma intristeaza panza de paianjen a destinului, in care este prins personajul principal. Abia acum o inteleg, desi personajul este mai degraba adolescentin ca varsta decat matur. Ma fascineaza puterea de a lupta, dar ma intriga incapacitatea de a face fata tentatiilor si de a gasi o cale. Ma enerveaza ca se preocupa atat de rochii cu pisici, cand lupta ar fi trebuit dusa altfel. Poate ca asa erau vremurile...
Atunci mi-a placut, cand rebeliunea mea parea justificata de cea a unui personaj literar. Acum, cand vad cata tristete si cata zbatere inutila traieste Diana, nu-mi mai place.
Iata asadar ca imbatranesc!
About Me
- Valentina Neacsu
- Ma impart intre zona de HR in care profesez (nu consider ca in Romania este inca o industrie) si intre viata mea personala fascinant de banala. Gasiti aici coordonatele fascinantei banalitati; coordonatele vietii profesionale sunt localizate altundeva.
5 comments:
Cred ca am citit Panza de paianjen de 3-4 ori. Ultima oara cand incercam sa invat pentru un examen din sesiunea de vara, pe plaja din Calarasi, intinsa la soare.
Mi-a placut si atunci.
Imi place in continuare cum este scrisa, dar imi trezeste alt soi de senzatii. Este ceva ciudat, ca si cum madlena lui Proust nu mi-ar aminti trecutul ci prezentul si viitorul.
Poate ca abia acum simt si eu panza de paianjen, desi este de un alt soi decat cea in care este prinsa Diana. Nu pot pune exact punctul pe i, oricum m-a intristrat revederea.
Cred ca datorita orei la care iti scriam aseara am inteles putin gresit ce-ai scris tu acolo.
Si nu sunt sigura ca as vrea sa citesc Panza de Paianjen si sa o inteleg. Eu am perceput-o de fiecare data ca pe un soi de tragedie tinereasca si dulce cu indragosteli.
Asa o percepeam si eu, dar imbatranind m-am prins de altele. Poate tu nu vei imbatrani niciodata! Oricum asta poate fi testul: recitirea cartii :))
Atunci e clar: nu o mai recitesc niciodata :P
Post a Comment