Am tot auzit in jurul meu despre greutatile intampinate la nivel familial odata cu intrarea piticilor din posesie la scoala. Greu sa o gasesti, greu sa o incepi, greu sa o urmezi, o adevarata Golgota a parintilor si copiilor deopotriva.Si am inceput la randu-ne scoala! Si am inteles pe propriile piei cum e cu necazurile... Si va spun si voua, poate o sa prindeti un start mai experimentat decat inaintasii.
Asadar iata greutatile cu pricina:
Primul impas: diferenta intre asteptari si realitate si influenta ei asupra copilului. Noi (parintii, bunicii, educatorii) prezentam scoala ca pe o institutie magica, in care se invata chestii multe si necesare si care duce spre supremul bine. Copiii, care nu prea pot abstractiza, o iau ca atare: invatarea e magie, e ca la "desene", se intampla pur si simplu. Aceastea sunt indulcitele asteptari. Realitatea? Amara.... Febra musculara de la scris, povesti desuete (=departe de "Kid vs Kat" sau "Phineas si Ferb") de citit, timp de teme - o gramada, timp de joaca - mai pai, ca sa citez un proverb chinez. De aici apar niste mici probleme de asumare a sarcinilor curente, care genereaza niste mici nevricale parintilor.
Al doilea impas: cei care au facut curricula scolara, au uitat ca educatia fara consimtamant se cheama dresaj. Astfel, se impune un ritm alert, inca de la inceput, care nu le da copiilor ragazul sa se adaptaze natural ci doar sa se trezeasca brusc si definitiv din reveria cu magia. Ne intoarcem la punctul 1.
Al treilea impas: oricat de stupid ar parea, inceputul scolii vine intotdeauna dupa vacanta. Adica dupa o perioada relativ calma, in care toata familia si-a permis un program mai relaxat. De la dulcea relaxare sa treci la o adanca incordare (trezit devreme, mancat repede, imbracat ca la armata, parintii trebuie sa redevina multitasking), nu-i chiar usor!
Al patrulea impas: este si cel mai aspru si greu de ingurgitat. Intrucat se refera chiar la dedesupturile sentimentelor parintesti. Dupa ce te-ai chinuit 3 ani cu urlete si inca 3 cu indaratnicia naturala, constati ca se trece brusc si nemilos la lucruri serioase. Daca nu se va descurca la scoala? Daca in comparatie cu altii este mult mai slab (intelectualiceste vorbind)? Daca nu va putea tine ritmul? Sunt intrebari care te macina si te frustreaza ca si parinte, si care te fac sa transmiti fara sa vrei mesaje ciudate catre copil.
Al cincilea impas este legat de necunosterea psihologiei copilului. Noua ni se pare nefiresc si chiar prostesc ca un copil sa nu poata incepe corect un rand de betisoare fara model, scolarii debutanti insa nu au experienta noastra perceptiva. Le e greu asadar sa-si focalizeze privirea, sa numere spatiile acelea mici si insesizabile de pe caiete, sa perceapa detalii. De aceea se duc la scoala, sa invete! Normal ca daca nu le acorzi prezumptia de nevinovatie si vezi o pagina intreaga scrisa aiurea, tinzi sa crezi ca au retard usor! Si ne intoarcem la impasul cu numarul patru.
Al saselea impas: lipsa de experienta. Familiile cu mai multi copii recunosc ca manifesta palpitatiile si nervii incordati doar la intrarea la scoala a primului din sir. Apoi se calmeaza, si parintii si copiii, intrucat au deja exemplele anterioare, concrete, palpabile.
Etapele stresului familial la debutul scoalii sunt relativ simplu de descris:
1. Buimaceala: Habar nu ai ce te-a lovit, fie ca esti copil, parinte sau bunic!
2. Tensiunea: Incepi sa te intrebi ce cauti acolo si de ce ti se intampla tocmai tie.
3. Isteria: "Mama ei de viata, ca ala mic nu face bastonase ce-o fi asa de greu, seamana cu taica-su cu doua maini stangi si cu maica-sa care inca socoteste pe degete!" Apar si variantele: "Numai tu l-ai invatat puturos! Ba tu l-ai cocolosit!" Si tot asa...
4. Intoarcerea la realitate: Lait motivul acestei etape este -"La naiba, o scoala trebuie sa termine!"
6. Obisnuinta: Toata lumea isi asuma faptul ca scoala e un rau al naibii de necesar si astfel apar doar situatii minoritare in care se reia de la punctul 1 cate un calup mic de stres.
Nu cred ca exista o familie debutanta in ale scolaritatii care sa nu fi trecut, macar rapid sau partial, prin cele sase etape de mai sus. Este important sa constientizam asadar ca tot stresul este de fapt reactia noastra la niste chestii noi, neexperimentate inca, dar in care o sa ne descurcam minunat :).
Acest post este un fel de: "Valentina, fii barbata!" si contine experienta a cel putin 10 cupluri cu unul sau mai multi copii intrati la scoala.
