De ce nu voi mai cumpara brad in ghiveci?

Cuprinsa de fiorul ecologic si de un pragmatism acut, am decis ca anul acesta bradul familiei sa fie unul cu radacina, pamant, ghivechi si accesorii aferente. Mi-am impus relativ usor ideea in fata celorlalti, argumentul final fiind acela ca, la finalul sarbatorilor in loc sa aruncam un brad uscat, vom planta mandretea de copac in curtea casei.

Intrucat suflarea masculina a familiei s-a conformat, vineri dimineata s-a purces cu mic cu mare la a achizitiona planta cu pricina de la un magazin specializat. S-a ales un brad frumos (o brad frumos!) si a aparut prima surpriza: un brad de 1,50 m are nevoie de un ghiveci de 110 kg. Nu pare mult, pana nu incerci sa ridici obiectul cu pricina. Caci un brad de 1,50 + ghiveci + pamant = mult prea mult.

Iata deci a doua surpriza: doi adulti destul de puternici nu au fost in stare sa urneasca ciubarul din loc. A fost nevoie de 5 persoane vanjoase sa duca planta la etajul 8 al blocului in care (inca) locuim. A treia surpriza: cu tot cu transport bradul in ghiveci a costat fix cat 10 brazi fara ghiveci.

Acum lucrurile arata cam asa: in living troneaza un recipient de 100 si ceva de kile, negru si greu de ascuns, covorul a fost mutat, dand senzatia unei geometrii suspecte, iar accesul la cateva dulapuri este interzis intrucat desi a fost pus pe un suport cu roti, tocmai pentru a fi mobil, acesta a cedat sub greutate si a fost proptit cu niste carti din biblioteca.

Nu stiu daca dupa Craciun vom avea calmul necesar mutarii lui in gradina cu pricina. Nu stiu daca pana atunci nu cumva bradul va ajunge cu tot cu ghiveci, suport si carti la vecinul de dedesubt. Un lucru stiu clar: mi-e tare mila sa-i pun globuri si mai ales instalatii luminoase care i-ar putea dauna. Momentan are doar un Pinocchio de lemn primit de curand cadou.

Iata de ce la anul bradul familiei va facut din hartie creponata. Mai putin chin si tot ecologic se va chema ca este!

Precizare de ianuarie: bradul a trecut prin doua dezinsectii, intrucat s-a umplut de niste gaze ciudate (un fel de paianjeni). Si, desi a fost despodobit, bradul este inca in casa...

Ajutor pentru cei incercati

Problemele proprii par intotdeauna cele mai arzatoare si stresante. Pana cand te lovesc cu putere problemele altora:

Roxana si George puteau fi parinti cu probleme normale ca noi toti: copilul nu doarme, face febra, il dor gingiile. Incercarea lor este insa mult mai mare, intrucat Alex, in varsta de 1 an si 4 luni are, din cauza unei cuple medicale, tetrapareza spastica.
Sunt insa optimisti, intrucat au gasit o clinica in Ucraina care ii ofera lui Alex sanse de recuperare. Totusi fiecare sedinta costa 3000 de Euro, bani pe care nu ii au, iar urmatoarea programare este pe 11 februarie 2009.

Daca vreti sa-i ajutati pe Roxana, George si Alex, puteti depune bani in conturile:

RO45RNCB0667025549180001 - ROLBANCA COMERCIALA ROMANA – sucursala Oltenitei, nr. 240 POSESOR CONT: Tutunaru George Alin, CNP 1800222430041sau in contul

RO18RNCB0667025549180002 - EURBANCA COMERCIALA ROMANA – sucursala Oltenitei, nr. 240 POSESOR CONT: Tutunaru George Alin, CNP 1800222430041

Daca doriti mai multe informatii, nu ezitati sa ma contactati pe mail la valentina[at]itex.ro Va pot pune la dispozitie povestea lui Alex pe larg si alte date de contact ale parintilor.

Post-vacanta

Fuse, fuse si se duse! Mii de kilometri cu masina (Italia dus-intors, apoi Grecia asisderea), timp suficient pentru introspectii, ganduri negre si albe, conversatii, planuri, analize.

Italia a fost o surpriza placuta. Lido di Jesolo este o statiune cosmopolita, numai buna de mers cu familia. Hotelul a fost cochet, cu servicii de exceptie. Marea - curata, plaja la fel.

Grecia m-a dezamagit. Nu Grecia in sine, care are numeroase colturi de istorie si mici paradisuri inca nevizitate de mine, ci hotelul la care am fost si anul trecut. Se pare ca in turism un an conteaza al naibii de rau...

Cand ne-am intors din Italia, nu aveam curent. Cauza: doua facturi neplatite. "Asa se intampla atunci cand nu exista responsabilitati clare" - am comentat eu. Noroc ca debransarea a fost facuta finut...

Cand ne-am intors din Grecia, niste vietati taratoare isi facusera colonie intr-o punga de stafide. "Asa se intampla cand doamna casei are cariera" - au comentat altii.

Victimele colaterale ale vacantei:

Pestii. Hraniti, oxigenati, filtrati (ultimul calificativ se refera la apa din acvariu) si totusi decedati. De dor, am concluzionat in unanimitate.

Prietenii. Au fost nevoiti sa toarne si anume betonul mort (nu ca as cunoste semnificatia) la fundatia casei ce va sa fie a noastra. Cum nu-i lucru simplu, vor primi cadou o placuta la intrarea in casa: "Pe cand noi ne bronzam pe plaja, ei se insolau pe santier. Respect si vesnica dedicare!"

Carevasazica, n-a fost usor. Numaram acum zilele pana la iarna...

Decizie proprie si personala

Indelungi dezbateri cu mine insami, management al conflictului ratiune versus simtire, senzatie de pierdere, desi justificata era una de castig. Gata, au luat toate sfarsit.

Incepe o noua era a mea: cea in care romantismul va fi inlocuit de pragmatism, in care perceptia negativa pe care o acord conceptului numit moneda se schimba intr-una pozitiva, in care micro devine macro. Asta deaorece am realizat brusc ca afacerile nu se fac pentru distractie ci se fac pe bani, ca banii nu-s ochiu' dracului ci sunt necesari dezvoltarii, ca ceva mic va ramane mic daca nu ai zvacul de a-l creste.

Am constatat in ultima perioada ca desi ma cred o curajoasa, m-am lasat coplesita de frica de esec, ca desi ma cred independenta ma raportez frecvent la altii. Nu bun!

Asa ca m-am aruncat din nou in apa adanca, desi inca nu am invatat cum se inoata corect, punand si de aceasta data pariu cu mine ca nu ma voi ineca. Pana acum am tot castigat si chiar daca voi pierde, macar stiu ca am incercat.

Wish me luck! Desi nu despre noroc este vorba in propozitie...

Activitati recente:

Ma dau pe Twitter. O jucarie amuzanta dar enervanta.

Mi-am descoperit reale veleitati de vanzator. Stiam eu ca sunt ascunse undeva si iata ca am dat de ele.

Nu dorm. Nu stiu de ce, poate pentru ca am intrat intr-un cerc vicios: cafea, cafea, cafea ziua, nesomn noaptea, asadar cafea, cafea, cafea ziua.

Ma gandesc la trecut si ma sperii. Ma uit spre viitor si ma ia groaza.

Am constatat ca pot sa-mi fac singura haine noi, spalandu-le pe cele vechi fara a respecta instructiunile. Am astfel un nou tricou roz (era alb) si o noua rochie maron (era culoarea bronzului). Se cheama ca m-am facut creator de moda?!?

Pentru antreprenorul din tine

Am citit de curand un articol in care un proaspat antreprenor enumera dezavantajele alegerii sale. Evident ca erau foarte bine promovate. Cam cum se intampla la interviul de angajare daca ai proasta inspiratie sa adresezi intrebarea "Ce defecte ai?": sunt prea bun, am prea multi bani, muncesc prea mult dar ma si distrez in timpul asta.

Nu se face sa promovezi chestii urat mirositoare invelite in hartie cu pampon, asa ca iata cateva dezavantaje reale simtite pe propria-mi piele acu tabacita: pana la momentul T0 al deschiderii afacerii stiam cum stau lucrurile cu managementul resurselor umane in diverse aspecte. Dupa acel moment a trebuit sa ma transform brusc intr-un analist financiar, om de marketing, de PR, de vanzari, administrator si lista poate continua. Asa cum era Ceausescu minerul tarii, electricianul tarii, asa si tu ca antreprenor devii specialistul lui peste al afacerii tale. O fi bine, n-o fi, necesar este in mod clar!

Pana la momentul T0, stiai clar care-ti este bugetul. Surprizele ne/placute erau putine si oarecum previzibile. Dupa aceea, sa te tii palpitatii ce-ti provoaca cash-flow-ul...

Pana la momentul T0, aveai un program de lucru previzionabil. Dupa el potopul...

Mai zic si de esecuri, ca te dor si macina mult mai mult decat atunci cand esti angajat, si ma opresc. Si de angajati, ca sunt o responsabilitate imensa si chiar ca nu mai zic nimic despre ceea ce doare.

Iata si reversul medaliei: ai satisfactii mult mai mari, cand ai nevoie de o pauza ti-o poti oferi indiferent de situatie, poti castiga mai putin dar si mult mai mult si in general ai o libertate de exprimare mai mare. In plus iti asumi propriile tale decizii in proportie infinit mai mare decat ai face-o atunci cand esti angajat.

Avanaje vs dezavantaje. Clar lista poate continua.

Religie, superstitie, educatie

Remarc o campanie asidua ba pro ba contra introducerii religiei in scoli. Mai nou au fost luate in vizor manualele aferente, pline de aberatii si stupiditati din cate relateaza presa. Unele de fapt, intrucat educatia in scolile autohtone se face cu ajutorul manualelor alternative.

Este un subiect sensibil, care intr-o tara prea crestina, nu poate decat sa incite la dezbateri aprinse, virulente chiar. Personal mi se pare ca practica ortodoxa se indeparteaza mult de dogmatica aferenta, fiind bantuita de numeroase superstitii. Manualele la care se face referire, imi confirma temerile: Dumnezeu te pedepseste aspru pentru greseli minore, relatia cu el este una win-win: tu te rogi, el te rasplateste, mortii se ridica la cer, dar vor tot felul de chestii si daca nu le dai se supara si alte astfel de minuni.

Religia este o forma de indoctrinare. Iar indoctrinarea si educatia nu fac niciodata casa buna impreuna. Daca tu sistem ii bagi in cap unui copil niste absurditati gen "ne esti cuminte, te calca masina", nu te poti astepta ca acel copil sa devina un adult independent, capabil sa revolutioneze ceva. Trebuie sa fie cuminte toata viata, sa nu cumva sa-l calce masina. Daca tu sistem ii spui ca celelalte culte religioase sunt lucrari ale diavolului, in conditiile in care accepti diversitatea religioasa, nu te poti astepta decat la manifestari ale intolerantei, care cu timpul pot deveni o reala problema sociala. Ortodocsii invata ca sunt superiori, adventistii la fel, sa te tii toleranta...

Si care mai este diferenta? Eu macar am crescut cu ideea ca am un conducator iubit care a facut mult bine poporului. Copiii nostri pot trai insa cu ideea ca o divinitate rea si omniprezenta sta si le noteaza greselile pe raboj. Un fel de Mos Craciun, mult mai sadic, ii pedepseste cu mare spor.

Cred asadar ca educatia religioasa intra strict in sarcina familiei. In scoala, se poate invata o istorie a religiilor eventual, una nepartinitoare si obiectiva. Cei care cred ca practica religioasa educa, sunt rugati sa faca o vizita la biserica (ortodoxa) intr-o zi de sarbatoare. Gloata de acolo numai educata si smerita nu este...

Probabil ca societatile ultra-religioase au o criminalitate redusa. Probabil ca bolile cu transmisie sexuala si consumul de droguri le sunt necunoscute. Insa marile revolutii stiintifice si industriale, se petrec dincolo de ele. Va trebui sa ne gandim serios daca ne-ar sta bine cu batic sau cu capul descoperit dar plin de idei.

Zi istorica

2 ani de ITex, 32 de ani de Valentina Neacsu. Este o pura coincidenta, desi recunosc ca apropierea zilei mele m-a ajutat sa santajez sentimental colaboratorii pentru a grabi lansarea ITex.

2 ani sunt putini. 32 insa...

2 ani au fost usori, desi plini de obstacole; 32 au fost grei, desi nu au lipsit satisfactiile.

Cu ITex am reusit sa inviorez scena terna si rigida a resurselor umane, desi inca la nivel micro. Exista acum clienti fideli si noi linii de business chiar daca in stadiu incipient. In viata mea personala am reusit sa aduc echilibrul si pacea dupa lovituri grele primite de la soarta. Am un copil inteligent, o familie absolut normala, planuri de viitor neumbrite de neimpliniri.

Multumesc tuturor celor care s-au intersectat in tot acest timp cu cei doi sarbatoriti. Am avut cate ceva de invatat si de castigat din fiecare relatie.

Sa traim si sa imbatranim frumos!

O bucata de istorie

Am suficienti ani cat sa fi vazut istoria care a preces decembrie 1989. I-am vazut cu ochi de copil, aproape adolescent. Nu ma pot plange de lipsuri, dar imi amintesc de defilarile in care stateam cu capul in soare imbracati in tot soiul de bazaconii si mergeam in pas de soldati. Sau ne grupam formand cine stie ce minune de forma. Imi amintesc de rafturile goale ale magazinelor, de cozile interminabile, de cartelele pentru alimente. Imi amintesc de susotelile femeilor condamnate la o viata sexuala mutilata si mutilanta.

Tatal meu tanjeste dupa acei ani in care siguranta financiara era o certitudine, in care cariera iti era prescrisa, in care totul parea mai usor. Eu nu.

A fost bine? A fost rau? Am avut o copilarie frumoasa, nu-mi era frica sa bantui intreaga zi prin oras, aveam ce manca, aveam ce imbraca. Am fost indoctrinata pana la refuz si astazi mai am imagini cu copiii din Africa pe care propaganda ni-i prezenta drept victime ale capitalismului. Mi-am vazut mama bolind in urma unui avort provocat in baie, am stat cu teasta in soare cantand osanale partidului, am invatat o istorie rescrisa si m-am simtit ca un soldatel crescut spre binele partidului. Mi-a placut sa fiu facuta pionier, sa reciclez, mi-a displacut uniforma de care nu scapam nici la joaca. Pe atunci toti ne imbracam aproximativ la fel...

Am vazut revolutia, am vazut mortii ei si acea zi de Craciun fatidica. Nu m-am simtit mai bine, nu m-am simtit razbunata pentru potentialele insolatii si nici pentru fratii pe care nu i-am avut.

Am vazut mineriadele, am vazut si alte istorii cu circ. Dar cel mai mult am suferit datorita dramelor personale, care nu se datoreaza niciunui regim sau context istoric.

Am realizat asadar ca atunci cand ma contrez cu tata: "era mai bine pe vremea aia!", "ba nu era nasol" nici eu, nici el nu avem dreptate. Era mai bine pe vremea lui Carol? Era mai bine cand cu rascoala de la Bobalna?

Istoria isi vede de ale noi. Viata noastra isi vede de cursul firesc. Nu imi este mai bine indiferent de Escu de la conducere. Imi este mai bine daca eu stiu si pot sa traiesc mai bine si daca soarta are grija sa nu-mi mai ofere ceea ce cu generozitate mi-a dat la un moment dat.

Maine ar fi trebuit sa ii urez de bine lui Ceausescu. Si chiar am sa o fac! Odihneste-te in pace dictator nebun, viata mea merge la fel si cu si fara tine.

Sanie cu zurgalai...

O poza de la munte cu doua generatii de instrumente pentru derdelus: sania "de familie" care a distrat cam 3 generatii (dateaza de prin 1972) si colacul de plastic.