M-am mutat...

...aici: www.valentinaneacsu.ro

Job Description - Mama

De fiecare data cand sunt acuzata de catre copilul din dotare ca sunt rea, ii spun ca asa scrie in fisa postului de mama. Si pentru ca aude des de fisa postului, mi-a cerut-o spre studiere.

Iat-o mai jos, ca nu-i confidentiala:


Detalii de identificare a postului

Titlul postului: Mama;

Cod COR: n-are


Pozitia in organigrama

Se subordoneaza: tuturor celor din familia extinsa (includ aici bunicii de ambele parti);

I se subordoneaza: toti cei din familia restransa (exclud aici bunicii de ambele parti);


Relatii functionale

Interne: relationeaza cu toata familia extrem de extinsa;

Externe: relationeaza cu prietenii, eventualii furnizori de servicii externalizate (bone, doamnele de la curatenie, instalatori si multi altii - nu va ganditi la prostii!)


Conditiile de munca

Timpul de munca: zilnic (L-D), cate 16 ore, programul fiind flexibil (cand copiii sunt mici se fac inclusiv ture de noapte);

Locul desfasurarii activitatii: acasa, la birou, in parc, in supermarket, lista fiind deschisa.

Natura muncii: individuala dar si in echipa;

Deplasari: da


Scopurile si obiectivele postului

- asigurarea celor necesare stomacului familiei;

- mentinerea unui mediu familial propice;

- educatia urmasilor;

- mentinerea sanatatii fizice si psihice a familiei.


Atributii specifice postului

- gatit, spalat, calcat, activitati de curatenie a spatiului de trai;

- activitati specifice unei infirmiere (asigurarea medicamentatiei membrilor familiei in cazul unor boli ce pot fi tratate la domiciliu);

- activitati specifice de educare si instruire a copiilor si nu numai;

- medierea conflictelor intreafamiliare;

- orice mai apare printr-o casa de om.


Cerintele postului

- tarie psihica peste medie, sanatate fizica de otel (inox);

- capacitatea de a spune NU de foarte multe ori pe zi (rautatea materna asadar);

- adaptabilitate;

- cunostinte generale aproape academice;

-abilitati de comunicare si relationare umana;

- bun cunoscator al modei (in cazul in care urmasii sunt de sex feminin) si al sportului (in cazul in care urmasii sunt de sex masculin);

- cunostinte temeinice geopolitice (ajuta in relatia cu bunicii);

- capacitatea de a fi in mai multe locuri in acelasi timp;

- atentie distributiva preferabil la nivel excesiv;

- toleranta maxima la frustrari, intrucat nu poate multumi niciodata pe nimeni.


Pachet de beneficii

-nu exista un pachet de beneficii standard. Uneori mamele primesc flori, alteori declaratii de iubire din partea altor membri ai familiei (in general copiii) sub forma de vorbe frumoase, desene, felicitari, dar cel mai des primesc reprosuri.


Stiu ca nu crede decat cine este in aceasta postura, dar vorbim aici despre cea mai grea meserie din lume si nu exista cursuri de instruire in acest domeniu. Si nici varsta de pensionare...

Reflectii asupra unui an cel putin interesant

Imi plac finalurile de an. Desi stiu ca sunt niste conventii, ca nu se schimba nimic odata cu modificarea datei, reprezinta un moment bun de analiza. Asa cum seara imi place sa ma gandesc la ziua care s-a sfarsit, la fel in decembrie imi place sa revad intreg anul care se incheie si sa ma lamuresc asupra a ceea ce s-a ales din el.

2009 a fost cu siguranta unul interesant si dinamic. Agonie si extaz, lacrimi si hohote de ras, speranta si deznadejde, sanatate si boala, bine si rau toate succedandu-se atat de rapid incat abia acum m-am convins de sanatatea si stabilitatea mea psihica! Sunt tare!

Insa tocmai trecerile astea rapide de la o extrema la alta mi-au dat senzatia ca am gasit, in sfarsit, ceea ce am cautat. M-am prins abia acum (si-i cam tarziu date fiind conditiile...), ce este cu adevarat important si ce nu, cand trebuie sa lupt si cand sa abandonez, cand merita sa plang si cand nu. Si mai ales m-am prins ca multe din greutatile cu care ma duelez, mi se datoreaza in totalitate si ca invinuind pe altii nu fac decat sa perpetuez duelul.

Cel mai important lucru castigat anul acesta a fost puterea de a ma concentra pe ceea ce am si nu pe ceea ce-mi lipseste. Si este un sentiment extraordinar. Nici nu va inchipuiti cat de bogata sunt! (precizez ca nu am limuzina, nici bijuterii din alea scumpe, nici mobila sofisticata, nici haine facute de creatori celebri - aici recunosc ca am cateva, dar nu multe si oricum nu se prinde nimeni cand le port, si ca din motive de uitare adesea nu am bani in buzunar).

Un alt lucru "cel mai important" este faptul ca am gasit puterea de a renunta la imensul meu orgoliu. Ceea ce este mare lucru, caci atunci cand zic imens, sunt ponderata in exprimare... Beneficiile sunt enorme si as aminti acum doar faptul ca am renuntat la a avea ultimul cuvant. Este minunat! Este inaltator sa lasi adversarul sa creada ca a castigat si tu sa simti acelasi lucru! (asta imi aminteste de politica...) Este minunat sa incetezi dispute stupide si fara importanta cu cei la care tii, in loc sa le transformi in batalii cu victime nevinovate doar pentru ca vrei sa ai ultimul cuvant!

Una peste alta, a fost un an bun! Un an de referinta, asa cum am scris in newsletterul ITEX, in care m-am schimbat mult si am schimbat multe.

Recunosc ca mi-as dori ca anul care vine sa fie unul linistit, prosper, linistit, prosper, linistit, prosper... Dar, dupa cum spuneam, timpul este o conventie si un nou 1 ianuarie nu va aduce cu sine decat un 10 in loc de 9 la coada anului. Asa ca nu pot decat sa-mi doresc de la mine sa fiu puternica, sa ma ingrijesc mai mult pentru a fi sanatoasa si sa-i tin alaturi pe cei dragi, aratandu-le mereu cat de mult ii iubesc.

Ceea ce va doresc si voua!

Elevii de ieri - mai ecologisti fata de cei de azi

In copilaria mea scolara, respectul fata de mediu nu era materie de curs. Nici macar nu se intrezarea la orizont posibilitatea sa devina asa ceva. Spiritul ecologist, respectul fata de natura si resursele generate de ea, erau considerate ca intrand in categoria "cei sapte ani de acasa".

In schimb ca viitor mandru al tarii ce ne aflam, eram obligati, fara explicatii suplimentare, sa colectam selectiv maculatura si sticla in spiritul economisirii. Ceea ce si faceam, drept este ca aruncam ca sa iasa kilogramul cu pricina si lucruri utile de prin casa.

Astazi copiii invata ecologia de mici cum este cu ecologia. Primariile, ONG-urile, scoala, ii educa intensiv in spiritul ecologist. Faptele insa...

Sa o luam comparativ:

Noi aveam cate un manual si doua caiete pentru fiecare materie. Numaram patratelele intre coloanele de calcule, lasam doua degete de aliniat, trageam singuri linie la caiet cu rigla. Acum exista manual, caiet tiparit, caiet netiparit, maculator si cu toate acestea copiii scriu pe fise printate (iar invatatorii se mira ca sunt dezordonati, de ce oare, cand li se da mura in gura?). O clasa de elevi consuma un top de hartie saptamanal, plus cerneala/ curentul electric pentru tiparit. Ecologist, nu? In toata droaia de manuale alternative si caiete alternative la manualele alternative, nu exista alta solutie decat tiparitul fiselor.

Noi colectam selectiv sticla si hartia. Directiva de partid. In putine scoli exista acum posibilitatea colectarii selective a gunoiului: PET-uri, ambalajele de la laptele UHT, hartie, resturi perisabile. Desi ai zice ca vremurile au evoluat...

Noi faceam vrand-nevrand economie la curent. Si credeti-ma ca erau mai putini copii ce necesitau cu ochelari ca acum! Mergeam in excursii cel putin o data pe an si vedeam la fata locului monumente, forme de relief, orase. Elevii de astazi au nevoie de televizor/ calculator sa vada natura!

Noi invatam cantecele direct de la sursa: invatatoarea. Astazi este nevoie de casetofon.

Nu ma intelegeti gresit! Nu sunt impotriva tehnologizarii si a materialelor didactice moderne. Dar unele demersuri chiar nu sunt ecologiste. Si unde mai pui ca nici eficiente nu-s!

Nota finala: Nu am bagat Soimii Patriei in analiza, intrucat aveau costume de plastic :)

Debutul (parintilor) in scoala

Am tot auzit in jurul meu despre greutatile intampinate la nivel familial odata cu intrarea piticilor din posesie la scoala. Greu sa o gasesti, greu sa o incepi, greu sa o urmezi, o adevarata Golgota a parintilor si copiilor deopotriva.

Si am inceput la randu-ne scoala! Si am inteles pe propriile piei cum e cu necazurile... Si va spun si voua, poate o sa prindeti un start mai experimentat decat inaintasii.

Asadar iata greutatile cu pricina:

Primul impas: diferenta intre asteptari si realitate si influenta ei asupra copilului. Noi (parintii, bunicii, educatorii) prezentam scoala ca pe o institutie magica, in care se invata chestii multe si necesare si care duce spre supremul bine. Copiii, care nu prea pot abstractiza, o iau ca atare: invatarea e magie, e ca la "desene", se intampla pur si simplu. Aceastea sunt indulcitele asteptari. Realitatea? Amara.... Febra musculara de la scris, povesti desuete (=departe de "Kid vs Kat" sau "Phineas si Ferb") de citit, timp de teme - o gramada, timp de joaca - mai pai, ca sa citez un proverb chinez. De aici apar niste mici probleme de asumare a sarcinilor curente, care genereaza niste mici nevricale parintilor.

Al doilea impas: cei care au facut curricula scolara, au uitat ca educatia fara consimtamant se cheama dresaj. Astfel, se impune un ritm alert, inca de la inceput, care nu le da copiilor ragazul sa se adaptaze natural ci doar sa se trezeasca brusc si definitiv din reveria cu magia. Ne intoarcem la punctul 1.

Al treilea impas: oricat de stupid ar parea, inceputul scolii vine intotdeauna dupa vacanta. Adica dupa o perioada relativ calma, in care toata familia si-a permis un program mai relaxat. De la dulcea relaxare sa treci la o adanca incordare (trezit devreme, mancat repede, imbracat ca la armata, parintii trebuie sa redevina multitasking), nu-i chiar usor!

Al patrulea impas: este si cel mai aspru si greu de ingurgitat. Intrucat se refera chiar la dedesupturile sentimentelor parintesti. Dupa ce te-ai chinuit 3 ani cu urlete si inca 3 cu indaratnicia naturala, constati ca se trece brusc si nemilos la lucruri serioase. Daca nu se va descurca la scoala? Daca in comparatie cu altii este mult mai slab (intelectualiceste vorbind)? Daca nu va putea tine ritmul? Sunt intrebari care te macina si te frustreaza ca si parinte, si care te fac sa transmiti fara sa vrei mesaje ciudate catre copil.

Al cincilea impas este legat de necunosterea psihologiei copilului. Noua ni se pare nefiresc si chiar prostesc ca un copil sa nu poata incepe corect un rand de betisoare fara model, scolarii debutanti insa nu au experienta noastra perceptiva. Le e greu asadar sa-si focalizeze privirea, sa numere spatiile acelea mici si insesizabile de pe caiete, sa perceapa detalii. De aceea se duc la scoala, sa invete! Normal ca daca nu le acorzi prezumptia de nevinovatie si vezi o pagina intreaga scrisa aiurea, tinzi sa crezi ca au retard usor! Si ne intoarcem la impasul cu numarul patru.

Al saselea impas: lipsa de experienta. Familiile cu mai multi copii recunosc ca manifesta palpitatiile si nervii incordati doar la intrarea la scoala a primului din sir. Apoi se calmeaza, si parintii si copiii, intrucat au deja exemplele anterioare, concrete, palpabile.

Etapele stresului familial la debutul scoalii sunt relativ simplu de descris:

1. Buimaceala: Habar nu ai ce te-a lovit, fie ca esti copil, parinte sau bunic!

2. Tensiunea: Incepi sa te intrebi ce cauti acolo si de ce ti se intampla tocmai tie.

3. Isteria: "Mama ei de viata, ca ala mic nu face bastonase ce-o fi asa de greu, seamana cu taica-su cu doua maini stangi si cu maica-sa care inca socoteste pe degete!" Apar si variantele: "Numai tu l-ai invatat puturos! Ba tu l-ai cocolosit!" Si tot asa...

4. Intoarcerea la realitate: Lait motivul acestei etape este -"La naiba, o scoala trebuie sa termine!"

6. Obisnuinta: Toata lumea isi asuma faptul ca scoala e un rau al naibii de necesar si astfel apar doar situatii minoritare in care se reia de la punctul 1 cate un calup mic de stres.

Nu cred ca exista o familie debutanta in ale scolaritatii care sa nu fi trecut, macar rapid sau partial, prin cele sase etape de mai sus. Este important sa constientizam asadar ca tot stresul este de fapt reactia noastra la niste chestii noi, neexperimentate inca, dar in care o sa ne descurcam minunat :).

Acest post este un fel de: "Valentina, fii barbata!" si contine experienta a cel putin 10 cupluri cu unul sau mai multi copii intrati la scoala.

Varsta...

Recitesc "Panza de paianjen" a Cellei Serghi. O carte pe care am adorat-o in adolescenta si pe care mi-o aminteam... altfel.

Rareori am senzatia ca imbatranesc. Copilul mi-l vad zilnic si chiar daca tot creste ritmul nu ma inspaimanta, la fustele scurte inca nu simt nevoia sa renunt, insa atunci cand vad oameni cu care nu m-am mai vazut de mult si vad schimbari fantastice in viata lor, ma cam apuca fiorul. Asa si s-a intamplat si acum, recitind o carte pe care n-am mai deschis-o de cand eram idealista si vedeam viata in tonuri de roz.

Atunci ma fascinau relatiile Dianei Slavu si modul in care reusea sa, prin felul ei de a fi, sa distraga atentia de la numeroasele-i neajunsuri. Ma fascina rochia cu pisici, costumele lui Michi care uneori contrastau cu personalitatea sa greoaie, sarutul unic dat de Alex in cort, la mare, pe o furtuna teribila.

Acum ma intristeaza panza de paianjen a destinului, in care este prins personajul principal. Abia acum o inteleg, desi personajul este mai degraba adolescentin ca varsta decat matur. Ma fascineaza puterea de a lupta, dar ma intriga incapacitatea de a face fata tentatiilor si de a gasi o cale. Ma enerveaza ca se preocupa atat de rochii cu pisici, cand lupta ar fi trebuit dusa altfel. Poate ca asa erau vremurile...

Atunci mi-a placut, cand rebeliunea mea parea justificata de cea a unui personaj literar. Acum, cand vad cata tristete si cata zbatere inutila traieste Diana, nu-mi mai place.

Iata asadar ca imbatranesc!

Top 5 jucarii pe care (nu) trebuie sa le achizitionati

Pe locul 5 stau circuitele de orice fel. Ocupa jumatate de camera cel putin si sunt de o inutilitate la fel de dureroasa ca impactul accidental om-circuit pe timp de noapte.

Pe locul 4 sunt jocurile de costruit, mai ales cele care implica surubele si alte accesorii minuscule. Recunosc ca m-am chinuit zadarnic sa construiesc un elicopter motorizat din niste bari metalice gaurite si sunt adult. Pe cutiile lor nu ar trebui sa scrie "interzis copiilor sub 3 ani" ci "recomandabil celor incarcerati pe viata sau pensionarelor care au ramas fara cablu TV in timpul telenovelei favorite". Altfel nu vad de ce ai avea determinarea de a finaliza asa ceva!

Pe locul 3 pun PSP-ul. Copilul intra in transa, nu mai are nevoie nici de apa, nici de mancare atunci cand se joaca cu el. Adultii din jur pierd brusc constiinta varstei si se bat la propriu cu copii lor sau ai altora pentru respectivul dispozitiv. Ajuta mult atunci cand vreti sa va bucurati de momente de singuratate. Linistea nu poate fi insa garantata!

Pe locul 2 stau la loc de cinste jocurile cu zaruri de tipul "Nu te supara frate!". Se cunoaste ca nu sunt testate, intrucat unele trasee dureaza in medie o ora. Este in regula cand partenerii de joaca sunt copii, este criminal cand trebuie sa te joci chiar tu, adultul!

Pe locul 1, castigator la puncte si prin KO concomitent, este Roata Olarului. Face atata dezastru in jur, incat recunosc ca am uitat pentru o ora de toata problemele vietii preocupata fiind sa bomban pe stramosii care au vrut musai vase de lut (adica ce aveau cele metalice?) si pe cei care au inventat bateriile.