Reflectii asupra unui an cel putin interesant

Imi plac finalurile de an. Desi stiu ca sunt niste conventii, ca nu se schimba nimic odata cu modificarea datei, reprezinta un moment bun de analiza. Asa cum seara imi place sa ma gandesc la ziua care s-a sfarsit, la fel in decembrie imi place sa revad intreg anul care se incheie si sa ma lamuresc asupra a ceea ce s-a ales din el.

2009 a fost cu siguranta unul interesant si dinamic. Agonie si extaz, lacrimi si hohote de ras, speranta si deznadejde, sanatate si boala, bine si rau toate succedandu-se atat de rapid incat abia acum m-am convins de sanatatea si stabilitatea mea psihica! Sunt tare!

Insa tocmai trecerile astea rapide de la o extrema la alta mi-au dat senzatia ca am gasit, in sfarsit, ceea ce am cautat. M-am prins abia acum (si-i cam tarziu date fiind conditiile...), ce este cu adevarat important si ce nu, cand trebuie sa lupt si cand sa abandonez, cand merita sa plang si cand nu. Si mai ales m-am prins ca multe din greutatile cu care ma duelez, mi se datoreaza in totalitate si ca invinuind pe altii nu fac decat sa perpetuez duelul.

Cel mai important lucru castigat anul acesta a fost puterea de a ma concentra pe ceea ce am si nu pe ceea ce-mi lipseste. Si este un sentiment extraordinar. Nici nu va inchipuiti cat de bogata sunt! (precizez ca nu am limuzina, nici bijuterii din alea scumpe, nici mobila sofisticata, nici haine facute de creatori celebri - aici recunosc ca am cateva, dar nu multe si oricum nu se prinde nimeni cand le port, si ca din motive de uitare adesea nu am bani in buzunar).

Un alt lucru "cel mai important" este faptul ca am gasit puterea de a renunta la imensul meu orgoliu. Ceea ce este mare lucru, caci atunci cand zic imens, sunt ponderata in exprimare... Beneficiile sunt enorme si as aminti acum doar faptul ca am renuntat la a avea ultimul cuvant. Este minunat! Este inaltator sa lasi adversarul sa creada ca a castigat si tu sa simti acelasi lucru! (asta imi aminteste de politica...) Este minunat sa incetezi dispute stupide si fara importanta cu cei la care tii, in loc sa le transformi in batalii cu victime nevinovate doar pentru ca vrei sa ai ultimul cuvant!

Una peste alta, a fost un an bun! Un an de referinta, asa cum am scris in newsletterul ITEX, in care m-am schimbat mult si am schimbat multe.

Recunosc ca mi-as dori ca anul care vine sa fie unul linistit, prosper, linistit, prosper, linistit, prosper... Dar, dupa cum spuneam, timpul este o conventie si un nou 1 ianuarie nu va aduce cu sine decat un 10 in loc de 9 la coada anului. Asa ca nu pot decat sa-mi doresc de la mine sa fiu puternica, sa ma ingrijesc mai mult pentru a fi sanatoasa si sa-i tin alaturi pe cei dragi, aratandu-le mereu cat de mult ii iubesc.

Ceea ce va doresc si voua!

Varsta...

Recitesc "Panza de paianjen" a Cellei Serghi. O carte pe care am adorat-o in adolescenta si pe care mi-o aminteam... altfel.

Rareori am senzatia ca imbatranesc. Copilul mi-l vad zilnic si chiar daca tot creste ritmul nu ma inspaimanta, la fustele scurte inca nu simt nevoia sa renunt, insa atunci cand vad oameni cu care nu m-am mai vazut de mult si vad schimbari fantastice in viata lor, ma cam apuca fiorul. Asa si s-a intamplat si acum, recitind o carte pe care n-am mai deschis-o de cand eram idealista si vedeam viata in tonuri de roz.

Atunci ma fascinau relatiile Dianei Slavu si modul in care reusea sa, prin felul ei de a fi, sa distraga atentia de la numeroasele-i neajunsuri. Ma fascina rochia cu pisici, costumele lui Michi care uneori contrastau cu personalitatea sa greoaie, sarutul unic dat de Alex in cort, la mare, pe o furtuna teribila.

Acum ma intristeaza panza de paianjen a destinului, in care este prins personajul principal. Abia acum o inteleg, desi personajul este mai degraba adolescentin ca varsta decat matur. Ma fascineaza puterea de a lupta, dar ma intriga incapacitatea de a face fata tentatiilor si de a gasi o cale. Ma enerveaza ca se preocupa atat de rochii cu pisici, cand lupta ar fi trebuit dusa altfel. Poate ca asa erau vremurile...

Atunci mi-a placut, cand rebeliunea mea parea justificata de cea a unui personaj literar. Acum, cand vad cata tristete si cata zbatere inutila traieste Diana, nu-mi mai place.

Iata asadar ca imbatranesc!

Comutativitatea, muzica, acuarela si martisorul

"Am invatat un dans la gradinita. Dar melodia e cam comutativa, asa: Mama are fata mare, fata mare are mama..."

Se poate: si cantecele pot fi comutative!

"Ti-am facut un martisor la gradinita. Sunt sigur ca o sa-ti placa. Numai sa nu-l porti, ca se cam ia culoarea!"

Bunele intentii scuza chestiile mai putin reusite.

Cu cantece comutative si martisoare pictate cu acuarela ce se curata, dar si cu suflet ce se pastreaza, vine pentru mine primavara. La fel de frumos sa vina si pentru voi!

Neputinta de a scrie, putinta de a rade.

Acelasi refren, aceeasi placa pe care deja nu o mai neg: criza, somaj, concedieri si ceea ce ramane dupa, despresie pre/post/in criza.

Ce mai poti scrie acum? Citesc ziarele si deja redundanta a devenit agasanta. Ce articole, ce posturi pe blog, ce stiri? Aceleasi, cu concedieri, profituri scazand, oameni care-si pierd painea si altele la fel? Ce folos au? Despre ce altceva poti vorbi? Cum poti explica unui om, care a ramas fara job si are rate la banca, faptul ca fericirea sta in lucruri simple? Desi sta... Cum ii poti spune ca in aceste situatii are nevoie de putere si intelepciunea de avedea oportunitati? Desi are...

In aceste momente ma omoara neputinta. Neputinta de a privi lucrurile cu optimism, neputinta de a ma adapta unor conditii pe care inca nu le simt, neputinta de a scrie despre asta. Din fericire, neputinta aceasta este dublata de o putinta dubla data de familie, de apropierea copilului si de umorul sau perpetuu. Daca totusi in decembrie va trebui sa explic cum e cu criza globala si Mos Craciun?

Recapatandu-mi (totusi) tonul optimist imi voi expune, in vazul tuturor, optiunile profesionale, indrumad pe cei in depresie sa faca la fel:

1. Sigur ca in criza vor ramane oameni extraordinari de bogati, care au copii. Calificarea si experienta ma recomanda ca pe o bona excelenta.
2. Gatesc binisor. As putea fi bucatareasa la o cantina ceva.
3. Am un petec de pamant. Nu spui ce, dar niste plante anume vor avea mare cautare.
4. Pot avea grija de batrani. Intotdeauna am avut trecere la cei in varsta.
5. Pot scrie romane nerecomandabile celor cu dinti sensibili datorita continutului mare de zahar. Fuga de realitate va creste consumul de telenovele si chestii adiacente. As putea face chiar un blog de tipul asta...

Hei, sunt chiar calificata sa trec de criza asta!

Decizie proprie si personala

Indelungi dezbateri cu mine insami, management al conflictului ratiune versus simtire, senzatie de pierdere, desi justificata era una de castig. Gata, au luat toate sfarsit.

Incepe o noua era a mea: cea in care romantismul va fi inlocuit de pragmatism, in care perceptia negativa pe care o acord conceptului numit moneda se schimba intr-una pozitiva, in care micro devine macro. Asta deaorece am realizat brusc ca afacerile nu se fac pentru distractie ci se fac pe bani, ca banii nu-s ochiu' dracului ci sunt necesari dezvoltarii, ca ceva mic va ramane mic daca nu ai zvacul de a-l creste.

Am constatat in ultima perioada ca desi ma cred o curajoasa, m-am lasat coplesita de frica de esec, ca desi ma cred independenta ma raportez frecvent la altii. Nu bun!

Asa ca m-am aruncat din nou in apa adanca, desi inca nu am invatat cum se inoata corect, punand si de aceasta data pariu cu mine ca nu ma voi ineca. Pana acum am tot castigat si chiar daca voi pierde, macar stiu ca am incercat.

Wish me luck! Desi nu despre noroc este vorba in propozitie...

Activitati recente:

Ma dau pe Twitter. O jucarie amuzanta dar enervanta.

Mi-am descoperit reale veleitati de vanzator. Stiam eu ca sunt ascunse undeva si iata ca am dat de ele.

Nu dorm. Nu stiu de ce, poate pentru ca am intrat intr-un cerc vicios: cafea, cafea, cafea ziua, nesomn noaptea, asadar cafea, cafea, cafea ziua.

Ma gandesc la trecut si ma sperii. Ma uit spre viitor si ma ia groaza.

Am constatat ca pot sa-mi fac singura haine noi, spalandu-le pe cele vechi fara a respecta instructiunile. Am astfel un nou tricou roz (era alb) si o noua rochie maron (era culoarea bronzului). Se cheama ca m-am facut creator de moda?!?

Zi istorica

2 ani de ITex, 32 de ani de Valentina Neacsu. Este o pura coincidenta, desi recunosc ca apropierea zilei mele m-a ajutat sa santajez sentimental colaboratorii pentru a grabi lansarea ITex.

2 ani sunt putini. 32 insa...

2 ani au fost usori, desi plini de obstacole; 32 au fost grei, desi nu au lipsit satisfactiile.

Cu ITex am reusit sa inviorez scena terna si rigida a resurselor umane, desi inca la nivel micro. Exista acum clienti fideli si noi linii de business chiar daca in stadiu incipient. In viata mea personala am reusit sa aduc echilibrul si pacea dupa lovituri grele primite de la soarta. Am un copil inteligent, o familie absolut normala, planuri de viitor neumbrite de neimpliniri.

Multumesc tuturor celor care s-au intersectat in tot acest timp cu cei doi sarbatoriti. Am avut cate ceva de invatat si de castigat din fiecare relatie.

Sa traim si sa imbatranim frumos!

Zi grea

Este greu sa spui NU, atunci cand cunosti consecintele negatiei.

Este greu sa iei decizii atunci cand deciziile tale ii afecteaza dramatic pe cei din jurul tau.

Este greu sa accepti ca atat copii cat si parintii nu sunt precum heruvimii, imateriali si lipsiti de sexualitate, ci sunt persoane dotate cu capacitatea de a rationa independent, de a iubi si uri, de a lua decizii independent de vointa ta.

Este greu sa-i faci pe altii sa creada in tine, doar pentru ca tu crezi.

Este atat de greu uneori sa supravietuiesti. Si este atat de frumos cateodata sa traiesti!

Astazi este marti 13 si din pura coincidenta a fost o zi proasta. Maine este miercuri 14 si va fi ok.

Enervante

Cele mai enervante lucruri pe care le experimentez zilnic sunt:

• Bormasinile din apartamentele vecine. Nu cred ca trebuie sa detaliez, dar zgomotul acesta este pur si simplu un imn urban.
• Plansul isteric de copil, indiferent de provenienta acestuia. Mi se trage din copilaria timporie a odraslei proprii, care a avut un stil aparte de a relationa cu lumea inconjuratoare.
• Oamenii fara curaj. Cu atat mai rau cand iti sunt apropiati.
• Oamenii euglena, adica fara coloana vertebrala, constiinta, preocupari, ceva care sa-i treaca macar la categoria vertebrate. Astia nu au cum sa fie apropiati.
• Lipsa de logica in cele mai comune situatii. Se pare ca este o caracteristica a neamului romanesc. Mai nou nu inteleg daca tot ai facut efortul sa mergi cu deseurile pana la containarele de reciclare, de ce nu poti sa constati ca PET-urile nu intra pe orificiul de la hartie si invers.
• Lipsa de bun-simt. De asemenea mi se pare o caracteristica romaneasca. Calc zilnic in fecale de caine pe trotuar, trebuie sa suport constant nesimtenia altora care, culmea, sunt si extrem de protestatari.

E o lista lunga si n-am sa o finalizez. Sper sa incep sa si tai la un moment dat pe cele care pot fi schimbate. Ma indoiesc ca urmatoarele generatii de bebelusi nu vor mai plange, dar poate ca vor invata sa recicleze.

Cu target, fara target

Incerc sa ma regasesc intr-un target. Revistele de femei ma asasineaza cu sfaturile despre cum sa ma imbrac, cum sa-l cuceresc (sigur ca da...), cum sa gatesc sau unde sa plec in vacanta. Cele mai plicticoase sunt cele care includ si sfaturile medicale... Deci, nu-s genul meu. Exceptie face Tabu, dar apare lunar. A... si rozul ala e prea folosit. Da, ne place rozul in exces, dar la fetitele-bebelus! Revistele de femei de azi (mai ales cele online) sunt precum agentia imobiliara Pink House de la parterul blocului: sigla roz, pereti roz, jaluzele roz, ii cheama roz...

Revistele de business ma asalteaza sa-mi bage pe gat o multime de oameni/ produse/ companii care nu au prea multe de zis, dar au un buget de marketing consistent.

Revistele de barbati ma complexeaza. Nu as putea concura nicicand cu pozele alea...

La capitolul haine/ pantofi/ ...: in orice magazin as intra, simt nevoia sa mai adaug ceva la ce probez. As mai stramta/ largi pantalonii, scurta fusta, rupe un tighel. Hainele mi se par prea ieftine sau prea scumpe, prea urate sau prea simandicoase. As mai coase 5 nasturi sau as mai rupe 2.

Ma simt aiurea! Vreau sa fiu target! Exista oare clubul femeilor care se simt excluse din politica globala de marketing?